Cu toate că este un dispozitiv extrem de folosit și un termen la fel de des utilizat, nu toți știu ce este în fapt hidroforul, cum este mai util și ce aspecte trebuie să vizeze o alegere inspirată. Este vorba despre sistemul dedicat alimentării cu apă a unei locuințe sau anexe. Îl alcătuiesc mai multe componente, cele principale fiind vasul de hidrofor, electropompa, presostatul, racordul anti-vibrant și manometrul.

Specialiștii Shop-einstal.ro, magazin de specialitate ce oferă printre altele și hidrofoare performante, ies în întâmpinarea celor interesați de o astfel de achiziție cu câteva clarificări și sfaturi ce vizează rezultate mulțumitoare și un randament optim.

Complexitatea hidrofoarelor – cum se realizează o alegere corespunzătoare?

Fiecare dintre componente mai sus menționate au roluri bine determinate în funcționarea hidrofoarelor. Spre exemplu, electropompa – piesa compusă din pompă și motor electric – este responsabilă cu transportarea apei la robinet. În general, este preferat modelul de hidrofor inox pentru că prezintă o calitate crescută.

De asemenea, vasul de hidrofor joacă un rol deosebit. Disponibil cu mai multe capacități, acesta este al doilea element important din construcția hidroforului. Dintre rolurile pe care le are de îndeplinit acesta, cel de protecție a pompei împotriva diversele presiuni care ar putea afecta starea sa este remarcabil. În același timp este responsabil de micșorarea numărului de porniri și opriri ale electropompei – modalitatea prin care se reduce și consumul de curent electric. Hidroforul este, pe scurt, acel sistem automatizat care realizează alimentarea casei cu apă.

Ce mărime trebuie să aibă rezervorul?

Acest aspect depinde în general de numărul consumatorilor, dar și de frecvența cu care apa este consumată. Numărul de bari poate fi de asemenea adăugat la această listă. Cu cât hidroforul este mai mare, cu atât numărul pornirilor este mai mic. În cazul modelelor mai mici, motorul pornește chiar și la cel mai mic consum de apă, dar în general atunci când rezervorul este gol pe jumătate.

Destul de dificilă pentru necunoscători este alegerea modelului potrivit de hidrofor. Spre exemplu, varietatea de modele de pe www.shop-einstal.ro ar putea reprezenta o provocare pentru aceștia. De aceea, le sunt oferite aceste date de către experții magazinului în cauză – pentru a comanda modelul ideal.

În cazul unui hidrofor de 9 m, coloana de aspirație este de 9 metri. Este vorba despre distanța dintre apă și hidrofor. Este de preferat o coloană de aspirație cu suprafața de 1 – 2 m în interiorul apei. În general, modelele acestea includ pompe autoamorsante, fiind utilizate în sistemele mici pentru alimentare, acolo unde se extrage apa dintr-un rezervor de tip tampon sau dintr-o rețea de alimentare.

Modelele de 30 m, spre exemplu, alcătuiesc categoria celor de mare adâncime, fiind dedicate alimentării din puțuri. Se stabilește adâncimea după nevoie. Cei care doresc să facă o astfel de achiziție pentru irigații, ar trebui să se orienteze după un model cu debit mare si presiune asemenea.

Sunt recomandate modelele cu injector în locurile în care se realizează alimentarea dintr-un puț, de preferat al cărui nivel de apă are cel mult 30 metri. Cumpărătorii ar trebui să se ghideze după aceste aspecte, pentru rezultate pe măsură. Un motor al pompei cu putere mare atrage după sine și o adâncime de aspirație la fel. Întotdeauna trebuie să se țină cont de eficiența energetică – ideală este alegerea unui hidrofor care are consum redus de energie.

Pentru a realiza instalarea acestuia cât mai bine cu putință, este de preferat ca operațiunea să fie desfășurată de către o persoană cu experiență. Recomandat este ca un instalator priceput să fie desemnat în acest sens, care să creeze cu succes circuitul de aspirație și refulare. Este vorba despre cele două țevi, realizate din PEHD, care realizează aspirația de apă din subteran, respectiv care face legătura dintre hidrofor și toate robinetele din casă. Pentru locuințe se utilizează țevi din polietilenă, pexal, polipropilenă sau cupru.

Unde pot fi utilizate hidrofoarele?

Iată care sunt domeniile în care acestea pot fi folosite, alese după caracteristici diverse astfel ca randamentul obținut să fie optim.

În alimentarea cu apă a caselor, acolo unde un puț forat sau aspirația prin țeavă zincată constituie sursa de apă.

În apartamentele superioare, de la etaje, unde nu există suficientă presiune a apei. Pentru că apa provenită de la rețeaua orașului umple vasul tampon cu rezerva de apă, un hidrofor ar aspira apa respectivă, realizând presiunea necesară în circuitul apartamentului.

În locuințele în care presiunea de la rețeaua orașului/comunei nu este suficient de puternică. Un sfat pe care pune accent deosebit specialiștii Shop-Einstal.ro este de a nu racorda hidroforul direct la țeava pe unde se aprovizionează cu apa de la comună. Numai din vasul tampon se montează cea cu aspirație, acolo unde se acumulează apa de la rețea.

Iată care sunt recomandările și informațiile pe care fiecare cumpărător ar trebui să le aibă în vedere în achiziționarea unui hidrofor potrivit. Pe shop-einstal.ro se găsesc modele variate, la prețuri rentabile.

Categorii: Afaceri

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *